Calatorie pe taramul muzicii si dansului

In lumea teatrului
4 aprilie 2017
Viata are prioritate
5 aprilie 2017

TÂRGUL MĂRŢIŞOARELOR ȘI FESTIVALUL DE MUZICĂ ȘI DANS

,,CĂLĂTORIE PE TĂRÂMUL MUZICII ȘI DANSULUI”

 

Coordonatori :profesor Ana-Maria Bîzdoacă,

profesor Chebeși Marinela

prof. Cornescu Alina Oana

La Grădiniţa ,,Mihai Eminescu” Tg-Jiu, a avut loc, MIERCURI, 1 MARTIE 2017, TÂRGUL MĂRŢIŞOARELOR ȘI FESTIVALUL DE MUZICĂ ȘI DANS ,,CĂLĂTORIE PE TĂRÂMUL MUZICII ȘI DANSULUI”, acţiuni coordonate de director, profesor Ana-Maria Bîzdoacă, profesor Chebeși Marinela și prof. Cornescu Alina Oana – consilier educativ și se adresează preşcolarilor și părinților acestora.
Aceste acțiuni au fost incluse în calendarul activităților Proiectului Educațional ,,ARATĂ CĂ ȘTII, ARATĂ CĂ EȘTI!” din cadrul PROGRAMULUI NAȚIONAL „ȘCOALA ALTFEL: SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!”
Mărţişorul – este sărbătoarea tradiţională românească a primăverii, a prospeţimii, a bucuriei.
În acest an cadrele didactice au hotărât sărbătorirea într-un mod inedit a zilei de 1 Martie. Astfel, am organizat FESTIVALUL DE MUZICĂ ȘI DANS ,,Călătorie pe tărâmul muzicii și dansului”, la care vor fi invitate doamnele care frecventează CENTRU DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ PENTRU BĂTRÂNI MAGNOLIA și părinții preșcolarilor, în special mămici.
,,Micii artiști”, pentru abilitățile și talentul lor, au fost recompensați cu aplauze și diplome…
Cum mărţişorul este simbolul primăverii, al bucuriei şi dragostei de viaţă, cum puteam să întâmpinăm acest anotimp minunat decât printr-un TÂRG AL MĂRŢIŞOARELOR? Şi nu orice mărţişoare, ci mărţişoare confecţionate de copiii grădiniţei noastre cu mult entuziasm, să aducă fericire, împliniri şi să alunge grijile. Am fost chiar şi numai preţ de o clipă emoţionaţi de mărţişoarele din jurul nostru şi ne-am oprit în loc, să le privim și să le dăruim… invitaților.
.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”54″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”240″ thumbnail_height=”160″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”5″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]