2019-2021
ECO-SCHOOLS este un program pentru managementul mediului şi certificarea şcolilor care-l implementează, coordonat la nivel internaţional de Fundaţia de Educaţie pentru Mediul Înconjurător (FEE), ce reuneşte 81 de organizaţii din 68 de ţări, care acţionează la nivel naţional în domeniul educaţiei pentru o dezvoltare durabilă. Dintre acestea, în anul 2018, 67 de ţări au implementat Programul mondial ECO-SCHOOLS. Pe plan mondial, Programul este susţinut de Uniunea Europeană, UNESCO şi UNEP (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu).
PROGRAMUL ECO-ŞCOALA a debutat pe mapamond ca program-pilot, în anul 1994, pornind de la necesitatea implicării tinerilor în găsirea de soluţii la provocările impuse de dezvoltarea durabilă la nivel local. Ȋn anul 2018 au participat 51 502 de şcoli din lume, din care 17 916 deţin Certificat de Eco-Şcoală şi Steagul Verde. Un număr de 19 800 465 de copiii şi tineri, peste 1 400 000 de cadre didactice dezvoltă acest program în lumea întreagă.
În Romania, PROGRAMUL ECO-SCOALA a debutat în anul 1999 cu doar 5 şcoli pilot, ajungându-se în 2009 la 424 de unităţi şcolare, sub coordonarea Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie, în calitate de membru cu drepturi depline al FEE. De-a lungul timpului, circa 850 de unităţi şcolare (grădiniţe, şcoli generale, licee, colegii, grupuri şcolare, şcoli speciale, cluburi sau palate ale copiilor) din România au derulat programul, la finalul anului şcolar 2018/2019 fiind active un număr de 295.
CODUL ECO
Comitetul Eco-Școala
BENEFICIILE PROGRAMULUI
Programul reprezintă o oportunitate pentru a îmbogăţi calitatea mediului prin participarea întregii comunităţi şcolare la luarea unor decizii favorabile mediului înconjurător, bazată pe munca în echipă şi antrenarea comunităţii locale.
BENEFICIILE PROIECTULUI
BENEFICIILE GRĂDINIȚEI
Prin implicarea în Programul mondial Eco-Școala, Grădinița cu Program Prelungit „Mihai Eminescu” îți propuse să devină un etalon al implicării în problemele de mediu existente la nivelul comunității privind identificarea punctelor slabe și găsirea unor soluții de rezolvare a acestora prin desfășurarea unor activități concrete specifice învățământului preșcolar: tragerea unui semnal de alarmă prin activități de prezentare și informare asupra nevoilor și comunității atât preșcolarilor cât și părinților, desfășurarea de în activități concrete legate de reciclare, poluare, stil de viață sănătos, economisirea apei și energiei, hrană.
Activitățile concrete desfășurate cu preșcolarii precum colectarea de deșeuri, reciclarea acestora, plantarea de pomi, flori, desfășurarea unor activități de ecologizare îi vor ajuta pe copii să se deprindă cu grija față de mediu dar să conștientizeze efectele rele ale poluării asupra mediului înconjurător dar și asupra omului, a sănătății sale
Deoarece grădinița este situață într-unul dintre cartierele „muncitorești” ale municipiului, într-o zonă unde locuiesc mai degrabă familii cu venituri medii și mici, beneficiarii direcți ai acestui proiect sunt cei 340 de preșcolari, cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, mare parte dintre ei provenind din medii dezavantajate: familii monoparentale, copii cu CES, părinți plecați în străinătate, cărora, ca beneficiari direcți ai educației, li se va imprima respectul față de muncă, faţă de natură, de mediul înconjurător sprijinindu-i să înțeleagă că grija față de natură este de fapt grija pentru propria viață și sănătate prin facilitarea accesului la o experiența completă de învățare prin joc, prin ateliere creative și interactive de aventuri, transmițându-le principii și valori esențiale pentru o viață sănătoasă și un mediu sănătos.
Totodată grădinița acticvă și implicată în problemele de mediu va insufla copiilor dragostea față de natură, pentru păstrarea unui mediu înconjurător curat pentru noile generații ce vor veni.
DIAGRAMA GANTT
PROIECT ECO-ŞCOALA
AN SCOLAR 2019-2020
NR. CRT | DENUMIREA ACTIVITĂŢII | AN ŞCOLAR 2019-2020 | RESPONSABIL | ||||||||
1. | MIŞCARE FĂRĂ POLUARE | SEPT. | OCT. | DEC. | IAN. | FEB. | MAR. | APR. | MAI | IUN. | DUMITRU LIDIA SIMONA |
X | |||||||||||
2. | FIECARE COPIL ŞTIE DESPRE RECICLARE | X | CORNESCU ALINA OANA CĂLIN ANTONELA | ||||||||
3. | FIECARE SECTOR ARE COŞURI PENTRU COLECTARE | X | BÎZDOACĂ ANA-MARIA | ||||||||
4. | COLŢUL „ECO-ŞCOALA”
| X | CONSTANTINESCU ALEXANDRA FUGACIU MIHAELA | ||||||||
5. | ECOLOGEL | X | CHEBEŞI MARINELA VĂDUVA IONELA | ||||||||
6. | ECOLOGEL NE ÎNVAŢĂ DESPRE RECICLARE | X | MERCUREAN IOANA OTILIA | ||||||||
7. | POLUARE VERSUS RECICLARE | X | SECELEANU LĂCRĂMIOARA MERFU CRISTINA | ||||||||
8. | ECOLOGEL ŞTIE DESPRE ECOLOGIE | X | JUREBIE MARIA AUGUSTINA | ||||||||
9. | ORICE OBIECT RECICLAT, ESTE UN BUN CÂŞTIGAT | X | FUGACIU MIHAELA SECELEANU LĂCRĂMIOARA | ||||||||
10. | PARADA COSTUMELOR RECICLATE | X | BÎZDOACĂ ANA-MARIA CORNESCU ALINA OANA | ||||||||
11. | PLANTĂM ŞI NATURA SALVĂM | X | DUMITRU LIDIA SIMONA MERCUREAN IOANA OTILIA | ||||||||
12. | RECICLARE DE LA MIC LA MARE | X | VĂDUVA IONELA CĂLIN ANTONELA | ||||||||
13. | NIMIC NU SE PIERDE, TOTUL SE TRANSFORMĂ | X | CHEBEŞI MARINELA CONSTANTINESCU ALEXANDRA | ||||||||
14. | MARŞ PENTRU UN MEDIU CURAT ŞI NEPOLUAT | X | JUREBIE MARIA AUGUSTINA | ||||||||
15. | „CĂRTICICA ECO” | X | BÎZDOACĂ ANA-MARIA DUMITRU LIDIA SIMONA |
„MIȘCARE FĂRĂ POLUARE”
Am dorit să tragem un semnal de alarmă asupra poluării făcute de mijloacele de transport și oferirea unei alternative: mijloacele nepoluante de deplasare cum ar fi biciclete, trotinete, role care sunt și foarte utile în deplasarea prin aglomerația urbană.
„POLUARE VERSUS RECICLARE”
Activitatea a constat în acțiuni de informare a copiilor și părinților cu privire la aspecte legate de desfășurarea proiectului ECO-ȘCOALA – „VIAȚA ARE PRIORITATE” în grădinița noastră, avantajele derulării unui astfel de proiect dar și aspecte legate de efectele poluării asupra naturii.
„FIECARE SECTOR ARE COȘURI PENTRU COLECTARE”
https://www.facebook.com/media/set/?vanity=432089236958951&set=a.1632085156959347
Activitatea a constat în dotarea fiecărui sector cu cutii pentru colectare selectivă a deșeurilor, colorate corespunzător tipului de obiecte reciclate prin confecționarea unor coșuri din diferite materiale , având culorile și siglele corespunzătoarea fiecărui tip de material reciclabil: verde-stică , albastru- hârtie/carton, galben- metal/plastic, roșu- gunoi menajer pentru ca preșcolarii să recunoască permanent aceste „culori ale reciclării” și să-și formeze deprinderea de a recicla corect toate materialele și reziduurile.
„COLȚUL ECO-ȘCOALA”
Am creat un „colț” special, dotat cu panou magnetic, vizibil de către orice persoană care intră în unitate, dotat pe care vor fi afișate mesaje, anunțuri, legate de activitățile din proiect, anunțuri importante pentru buna derulare a proiectului
„FIECARE COPIL ȘTIE DESPRE RECICLARE ”
S-a întocmit un tabel în fiecare grupă cu copiii responsabili în fiecare zi cu strângerea selectivă a deșeurilor rezultate în urma activității din grădiniță și păstrarea curățeniei în sălile de grupă.
„ECOLOGEL”
Am confecționat unui personaj din materiale reciclabile „ECOLOGEL” care ne va însoți permanent în aventura noastră de învățare cum să protejăm mediul înconjurător.
„ECOLOGEL NE ÎNVAȚĂ DESPRE RECICLARE”
https://www.facebook.com/media/set/?vanity=432089236958951&set=a.1622894994545030
ECOLOGEL împreună cu reprezentanții Agenției pentr Protecția Mediului, Gorj prezintă copiilor filme, imagini , ppt-uri educative referitoare la efectele nocive ale poluării asupra naturii din care preșcolarii învață de ce este necesară reciclarea și care sunt efectele unui mediu poluat atât asupra naturii cât și a oamenilor.
„ECOLOGEL ȘTIE DESPRE ECOLOGIE…”
Activitatea a constat într-o evaluare a cunoștințelor preșcolarilor dobândite până în cael moment al derulării proiectului, cu privire la adunarea selectivă a gunoiului și distribuirea lui în coșurile cu etichetele specifice: albastru –hârtie, verde-sticlă, galben-plastic/metal, roșu-gunoi menajer
„ORICE OBIECT RECICLAT ESTE UN BUN CÂȘTIGAT”
Workshop cu părinții preșcolarilor care a avut drept scop refolosirea/reciclarea unor obiecte care pot fi transformate cu ușurință în jucării pentru copii.
„PARADA COSTUMELOR RECICLATE”
Parada a costat în prezentarea unor costumații realizate din materiale reciclabile de către copii de la fiecare grupă, costyumații realizate, împreună cu părinții.
„PLANTĂM ȘI NATURA SALVĂM!”
Activitatea a constat în plantarea de arbori ornamentali și flori în curtea grădiniței pentru a da un plus de frumusețe curții grădiniței, spațiu unde copiii ies și se joacă în fiecare zi .
„RECICLARE DE LA MIC LA MARE” –
Am dorit organizarea unei campanii de colectare de deșeuri la nivelul unității de învățământ, cu implicarea părinților, comunitaății locale, partenerilor de mediu și organizarea acestora pe categorii pentru a putea fi selectate și reciclate corespunzător
„ NIMIC NU SE PIERDE, TOTUL SE TRANSFORMĂ!
Datorită donării de către unii părinți a unor cauciucuri s-a decis utilizarea acestora pentru confecționarea unor obiecte – utile și estetice care să înfrumusețeze spațiul de joacă, dar să poată fi filosite și de către preșcolari.
„MARȘ PENTRU UN MEDIU CURAT ȘI NEPOLUAT”
https://www.facebook.com/432089236958951/videos/331982541893772
S-a avut în vedere organizarea unui marș al preșcolarilor înoțiți de mesaje ecologice pentru a atrage atenția asupra poluării mediului înconjurător și efectele acesteia asupra sănătății copiilor și părinților.
„CĂRTICICA ECO”
Relizarea unei broșuri care să cuprindă aspecte legate de realizările și activitățile din cadrul proiectului: indofromații referitoare la proiect, mesaje eco, fotografii din timpul activităților.
Având în vedere închiderea unităților școlare începând cu data de 10 martie 2020 datorită pandemiei de CORONAVIRUS și desfășurarea tuturor activităților în mediul on-line, precum și disponibilitatea părinților, a preșcolarilor și a materialelor de care au dispus în acestă perioadă, unele dintre activitățile propuse după această dată nu au mai putut fi desfășurate, și anume: „RECICLARE DE LA MIC LA MARE”, „MARȘ PENTRU UN MEDIU CURAT ȘI NEPOLUAT”, „CĂRTICICA ECO”.
„MARȘ PENTRU UN MEDIU CURAT ȘI NEPOLUAT”, „CĂRTICICA ECO” au fost organizate și desfășurate în anul școlar 2020-2021.
„NATURA ÎNSEAMNĂ VIAȚĂ”- ECO-ȘCOALA
DIAGRAMA GANTT
2020-2021
COORDONATORI:
PROF. DUITRU LIDIA SIMONA
PROF. BÎZDOACĂ ANA-MARIA
NR. CRT. | TEMA ACTIVITÂȚII | L U N A | RESPONSABILI | ||||||||
IX | X | XII | I | II | III | IV | V | VI | |||
1) | „SĂNĂTATE PRIN MIȘCARE” | X | Prof. Văduva Ionela Ed. Răduțoiu Ariana | ||||||||
2) | O GUSTARE SĂNĂTOASĂ, FIECARE ȘTIE SĂ PREPARE | X | Prof. Chebeși Marinela Prof. Butișeanu Liliana | ||||||||
3) | PLANTĂM ȘI NATURA SALVĂM” | X | Prof. Dumitru Lidia- Simona Prof. Seceleanu Lăcrămioara | ||||||||
4) | „ZIUA VERDE A ECO-ȘCOLILOR DIN ROMÂNIA” | X | Prof. Dumitru Lidia-Simona Prof, Bîzdoacă Ana-Maria | ||||||||
5) | „CEL MAI FRUMOS BRĂDUȚ ECO” | X | Prof, Cornescu Alina Oana Ed. Călin Antonela Magdalena | ||||||||
6) | „COLȚUL VERDE DIN CASA MEA” | X | Prof. Jurebie Maria Augustina Prof. Hodineți Mihaela | ||||||||
7) | „BĂUTURI SĂNĂTOASE DIN FRUCTE GUSTOASE” | X | Prof. Seceleanu Lăcrămioara Prof. Tudorin Gabriela | ||||||||
8) | „STĂM ACASĂ, DAR NE PASĂ!” | X | Prof. Mercurean Otilia Ioana Prof. Aninoiu Alexandra | ||||||||
9) | „SPECIALISTUL NE ÎNVAȚĂ…” | X | Prof. Constantinescu Alexandra Prof. Fugaciu Mihaela | ||||||||
10) | „UN MIC DEJUN SĂNĂTOS” | X | Prof. Chebeși Marinela Prof. Damian Corina | ||||||||
11) | „PITICII ȘTIU SĂ RECICLEZE” | X | Prof. Fugaciu Mihaela Prof. Giubegan Adriana | ||||||||
12) | „FLORI PRINTRE FLORI” | X | Prof. Jurebie Maria Augustina Prof. Sîrbu-Gușe Creola Maria | ||||||||
13) | „CE VĂD DE LA FEREASTRA MEA…?” | X | Prof. Văduva Ionela Prof. Stoichin Alexandra | ||||||||
14) | „CE POT FACE EU PENTRU MEDIU?” | X | Prof. Damian Corina Prof. Cornescu Alina Oana | ||||||||
15) | „ ECO-ȘCOALA ÎN GRĂDINIȚA MEA”- | X | Prof. Bîzdoacă Ana-Maria Prof. Constantinescu Alexandra |
„SĂNĂTATE PRIN MIȘCARE” – preșcolarii sunt permanent încurajați să facă mișcare în aer liber, drept urmare vor ieși în curtea grădiniței și vor desfășura câteva jocuri de mișcare și distractive.
„O GUSTARE SĂNĂTOASĂ, FIECARE ȘTIE SĂ PREPARE” –o activitate desfășurată cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației în care fiecare grupă va desfășura activitate practic-gospodărească de preparare de gustări sănătoase.
https://www.facebook.com/432089236958951/videos/1016067652250414
„PLANTĂM ȘI NATURA SALVĂM” – plantare de brăduți în ghivece pentru a-i putea lua acasă la plecarea din grădiniță și a avea grijă de ei „până se vor face mari”
https://www.facebook.com/media/set/?vanity=432089236958951&set=a.1861859987315195
„ZIUA VERDE A ECO-ȘCOLILOR DIN ROMÂNIA” –VOLUNTARIAT plantare de pomi și flori în curtea grădiniței
https://www.facebook.com/media/set/?vanity=432089236958951&set=a.1861833353984525
„CEL MAI FRUMOS BRĂDUȚ ECO” – confecționare de brăduți din materiale reciclabile
https://www.facebook.com/432089236958951/videos/920632781676345
„COLȚUL VERDE DIN CASA MEA”- prezentare de fotografii cu imagini ale „colțului verde” de acasă prin care copiii prezintă modul în care au grijă de plantele din casa lor…
S-a desfășurat online, sub forma unei activități de prezentare de fotografii cu imagini ale „colțului verde” de acasă. La această activitate au participat copii din toate grupele de preșcolari din grădiniță. Scopul acestei activității este: amenajarea unui colț verde cu sprijinul și cu responsabilitatea adulților; formarea și/sau exersarea unui comportament responsabil față de plante, flori, mediul înconjurător încă de la fragedă vârstă și implicarea directă a preșcolarilor în activități de îngrijire a acestora pentru crearea unui ambient plăcut în locuință. Părinții, principalii noștri parteneri în această acțiune au trimis fotografii, reușind să surprindă momente plăcute cu copiii alături de colțul verde din casă. Fiecare activitate desfășurată în cadrul acestui proiect vizează de fapt, responsabilizarea fiecărui om pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru pentru că VIAȚA este responsabilitatea fiecăruia dintre noi iar NATURA ÎNSEAMNĂ VIAȚĂ!!!
https://www.facebook.com/432089236958951/videos/233819294895568
„BĂUTURI SĂNĂTOASE DIN FRUCTE GUSTOASE” – prepararea de sucuri naturale din fructe cu ajutorul unor aparate (roboți de bucătărie), varianta sănătoasă a sucurilor din comerț pline de zahăr, coloranți și E-uri…
Comportamentele sănătoase sunt învățate de către copii, de cele mai multe ori, prin observarea și imitarea adulților. Este important ca educația pentru sănătate să se realizeze începând cu vârste foarte fragede, deoarece copilul este mai receptiv la astfel de informații, foarte utile în creșterea și dezvoltarea lui.
Am desfășurat activitatea “Băuturi sănătoase din fructe gustoase” pentru a informa copiii cât de important este să consume sucuri preparate din fructe naturale, mai ales la vârsta lor.
Această activitate s-a desfășurat în spiritul promovării unei alimentații sănătoase, fiindcă un organism sănătos, în armonie cu o minte sănătoasă, sunt benefice în formarea personalității copiilor de vârstă preșcolară.
„STĂM ACASĂ DAR NE PASĂ!” – ppt/ filme educative care să cuprindă modalități de respectare a regulilor de igienă deși trebuie să stăm acasă.
Stăm acasă, dar ne pasă-Reguli de igienă
„SPECIALISTUL NE ÎNVAȚĂ…” – întâlnire cu medici specialiști din diferite domenii de interes pentru copii: stomatologi, pediatrii, nutriționiști….
Preșcolarii au făcut cunoștință cu un medic nutriționist și astfel au conștientizat importanța păstrării sănătății pentru organism, dovedind responsabilitate pentru protejarea propriei sănătăți și înțelegând că sănătatea înseamnă un mod de viață echilibrat și o respectare strictă a normelor de igienă. Activitatea a fost provocatoare, stimulativă, foarte dinamică şi îndrăgită de copii.
„UN MIC DEJUN SĂNĂTOS”- prezentarea unei farfurii care să conțină micul dejun al propriului copil și ce ar trebui să conțină acesta pentru a căpăta statutul de „mic dejun sănătos!”
https://www.facebook.com/432089236958951/videos/3898128736899295
„PITICII ȘTIU SĂ RECICLEZE” – confecționare și prezentare de costumații specifice unor personaje din povești din materiale reciclabile
Reciclarea si economisirea resurselor naturale este un lucru care se învață. Este vorba de comportamente pe care copilul se obișnuiește să le aibă pentru că le vede la cei din jurul lui si pentru că le înțelege. Respectul față de natură vine firesc atunci când copilul o cunoaște, o apreciază și o iubește. Pentru a învăța copiii să recicleze, la grădinița noastră a avut loc activitatea ,,Piticii știu să recicleze” din cadrul proiectului ECO ȘCOALA. Preșcolarii, cu ajutorul părinților, au confecționat și prezentat costumații specifice unor personaje din povești, confecționate din materiale reciclabile.
https://www.facebook.com/432089236958951/videos/292878149125307
„FLORI PRINTRE FLORI” – plantare de flori în ghivece, acasă de către copii și părinți fie pentru a îmbogăți „colțul verde” fie a înfrumuseța camera în care locuiește cu o plantă pe care copilul să o îngrijească personal.
https://www.facebook.com/432089236958951/videos/171224798067375
„CE VĂD DE LA FEREASTRA MEA…?” – o fotografie care să surprindă un colț de natură, un pom, o floare etc vizibil de la fereastra camerei copilului/ casei etc.
Atunci când curiozitatea celor mici atinge cote maxime, privitul pe fereastră este o ocazie minunată de a-și dezvolta imaginația, concentrarea, de a-și forma o minte deschisă într-o lume plină de diversitate. Vremea se schimbă în fiecare zi, peisajul e altfel de la un anotimp la altul. Mașinile, oamenii, animalele și păsările sunt mereu diferite, chiar dacă uneori aceleași. Activitatea “CE VĂD DE LA FEREASTRA MEA…?” din cadrul proiectului ECO-ȘCOALA a avut ca scop formarea unei atitudini corecte a copiilor față de ceea ce îi înconjoară. Copiii, de la fereastra casei lor, învață să admire natura, parcul cu flori, să asculte ciripitul păsărelelor, să observe evoluția plantelor, să fie recunoscători pentru orașul curat și frumos în care trăiesc.
https://www.facebook.com/432089236958951/videos/5499847446752472
„CE POT FACE EU PENTRU MEDIU?” – realizare de desene, postere, fotografii care să prezinte contribuția unui copil, fie el chiar preșcolar, pentru mediul înconjurător.
Preșcolarii au realizat desene, postere, fotografii care au reprezentat contribuția lor pentru ocrotirea mediului înconjurător. Prin acestea ei au găsit soluții la probleme legate de mediu, cum ar fi: reciclarea gunoiului care poluează apa, solul, aerul, ecologizarea mediului, înfrumusețarea acestuia cu flori și arbuști. Prin derularea acestui proiect s-a dorit conștientizarea importanței educației ecologice prin formarea deprinderilor și comportamentelor ecologice încă de la cea mai fragedă vârstă precum și necesitatea utilizării lor în viața de zi cu zi .
„ECO-ȘCOALA ÎN GRĂDINIȚA MEA”- realizarea unui pliant de informare cu activitățile realizate de către preșcolari și cadre didactice în cadrul programului ECO-ȘCOALA