DENUMIREA PROIECTULUI: ,,Traseul prieteniei”
TITLUL (MESAJ – SLOGAN): ,,A vedea Europa prin ochii unui copil înseamnă pentru noi, adulţii, a învăţa câte ceva din inocenţa lor, a ne modela comportamentul, astfel încât copiii să păşească fără teamă alături de noi, în marea familie europeană”
DOMENIUL ÎN CARE SE ÎNCADREAZĂ: Domeniul cultural–artistic, culturi şi civilizaţii
TIPUL DE EDUCAȚIE ÎN CARE SE ÎNCADREAZĂ: Educaţie inter și multiculturală – cultură şi civilizaţie românească şi străină
TIPUL DE PROIECT: local
ACŢIUNI PROPUSE:
CONCLUZII:
A învăţa despre Europa înseamnă a învăţa despre mediul mai larg în care trăim şi convieţuim, înseamnă a-i forma pe copii pentru anii care vin. A le vorbi despre drepturile copiilor este primul pas în formarea lor ca viitori cetăţeni conştienţi că drepturile implică şi îndatoriri, că a convieţui în pace şi colaborare este calea spre progres şi o viaţă mai bună.
Activităţile educative din grădiniţă trebuie să ţină cont de diversitatea culturală şi socială a celor care învaţă, să încurajeze interculturalitatea şi integrarea socială. Copiii pe care-i formăm azi vor avea parte în viaţa lor de multe schimbări, vor cunoaşte şi se vor acomoda cu noi locuri, vor asimila mai multe informaţii şi vor fi expuşi unei varietăţi culturale într-o manieră în care nicio altă generaţie nu o făcut-o. Pentru a face faţă în această lume diversă şi complexă este necesar să-şi cunoască drepturile, să-şi dezvolte capacitatea de-a fi toleranţi, de-a manifesta respect. Numeroase familii merg să lucreze în ţări din Europa. Copiii lor nu trebuie marginalizaţi, ei trebuie învăţaţi de mici că acolo ei au aceleaşi drepturi cu copiii din aceea ţară: dreptul de-a învăţa limba ţării, de-a merge la grădiniţă/şcoală, dreptul la informaţie, asistenţă medicală, religie, dreptul la cooperare socială, dreptul de a-şi exprima opiniile, de-a contribui la activitatea comunitară. Deci, educaţia interculturală trebuie să fie fondată pe valori cum ar fi: înţelegerea reciprocă, dialogul intercultural, solidaritatea, egalitatea între femei şi bărbaţi, relaţii armonioase în cadrul populaţiei şi între popoare.
Activităţile desfăşurate sunt dovezi care reflectă caracterul democratic al măsurilor cu care învăţământul românesc înconjură copilăria, sunt noi mărturii ale grijii ca întregul tineret să crească şi să se dezvolte într-o ambianţă spirituală, socială, şi educativă sănătoasă, în deplină armonie cu nobleţea înaltelor virtuţi umane europene.
[ngg_images source=”galleries” container_ids=”150″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”240″ thumbnail_height=”160″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]
[ngg_images source=”galleries” container_ids=”174″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”240″ thumbnail_height=”160″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]