CĂLĂTORIE ÎN TIMP …
,,A face din viaţa şi cunoaşterea ta o permanentă bucurie – în pofida tuturor mizeriilor, şi întunecimilor, şi păcatelor, şi neputinţelor, şi deznădejdilor – iată o datorie a omului şi a omeniei din tine.”
(MIRCEA ELIADE)
La 1 martie 1976, în baza Dispoziției Nr. 27/1976, Comitetul Executiv al Consiliului Popular Municipal Tg-Jiu, aprobă înfiinţarea Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 9, pe Str. Olari, Nr. 3, cu o capacitate de 240 locuri în grădiniță și 100 de locuri în creșă. Acestei unități de învățământ i s-a atribuit și calitatea de ordonator terțiar de credite.
Începând cu data de 01.03.1982, prin Decretul 65/17. 02. 1982, privind organizarea creșelor și grădinițelor și stabilirea contribuției părinților pentru copiii din unitățile preșcolare, emis de Consiliul de Stat, și pus în aplicare, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 9, Tg-Jiu este preluată de Termocentrala Rovinari și administrată de aceasta până în anul 1990.
În perioada 1976 – 1982, grădiniţa a funcţionat cu 8 grupe de preşcolari – 17 cadre didactice calificate: 14 titulare şi 3 detaşate.
Până în septembrie 1989, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 9, Tg-Jiu, a fost grădiniţă de aplicaţie a Liceului Pedagogic Tg-Jiu, astfel elevele care urmau să devină educatoare la terminarea liceului, erau îndrumate cu profesionalism de către educatoarele care îşi desfăşurau activitatea în grădiniță, la vremea respectivă.
Odată cu schimbările care au survenit în luna decembrie a anului 1989, învățământul preșcolar a suportat transformări majore. Astfel, la sfârşitul anului școlar 1989-1990, majoritatea educatoarelor titulare din grădiniță se pensionează sau se transferă la grădinițe cu program normal din municipiul Tg-Jiu.
Pentru că se impunea ocuparea locurilor rămase vacante, un nou val de educatoare s-au titularizat la această grădiniță, care funcționează în anul școlar 1990-1991, cu 5 grupe de preşcolari. Numărul grupelor de copii s-a micșorat datorită majorării contribuției de hrană și a scăderii natalității din perioada respectivă.
Începând cu anul școlar 1991-1992, unitatea de învățământ devine Centrul de Execuție Bugetară și din nou, grădiniță de aplicație pentru elevii Școlii Normale ,,Spiru Haret’’ – fostul Liceu Pedagogic și mai târziu Colegiul Național ,,Spiru Haret’’ Tg-Jiu.
Numărul de copii de vârstă antepreșcolară fiind în descreștere, în anul şcolar 1992–1993, creșa a fost desfințată, iar în spațiul rămas disponibil, au fost mutate Grădinița cu Program Normal Nr. 24 și Grădinița cu Program Normal Nr. 28, Tg-Jiu, ambele cu un efectiv de 200 de copii de vârstă preșcolară.
Pentru că toate cadrele didactice titulare, venite în anul 1990 la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 9, Tg-Jiu erau tinere, acestea au fost preocupate de perfecționarea lor continuă, astfel că, pe rând, în funcție de vechimea pe care o aveau și-au dat gradele didactice II și I.
Anul şcolar 1993-1994 şi anul şcolar 1994-1995, au fost marcaţi de înscrierea la gradul didactic I, a unui număr de 9 cadre didactice. Numărul de grupe de preşcolari a rămas neschimbat.
La sfârşitul anului şcolar 1995-1996 toate cadrele didactice titulare ale unităţii de învățământ, aveau gradul didactic I.
Anul şcolar 1998 – 1999 a adus schimbări privind conţinutul învăţământului şcolar tradiţional. Astfel, în acest an a fost îmbunătăţit conţinutul curricular prin introducerea alternativei educaţionale „Step by Step”.
În perioada 1999-2000, numărul de grupe de preşcolari a rămas neschimbat.
În luna mai a anului şcolar 2000-2001, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 9, Tg-Jiu, aniversează 25 de ani de la înfiinţare, ocazie de schimbare a denumirii – din Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 9, în Grădiniţa cu Program Prelungit „MIHAI EMINESCU”.
În perioada anilor 2001 – 2005, numărul copiilor a fost în creștere și ca urmare acestui fapt, s-au mai înființat 2 grupe de preșcolari (ajungându-se la 7 grupe de preșcolari).
Începând cu anul școlar 2004 – 2005, grădinița beneficiază de Proiectului Internațional Comenius I, care s-a derulat până în anul 2007.
În luna martie a anului şcolar 2005-2006, Centrul Financiar (denumirea schimbată a Centrului de Execuţie Bugetară) este mutat la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 8, Tg-Jiu. Tot în anul 2006, luna mai, Grădiniţa cu Program Prelungit ”MIHAI EMINESCU”, Tg-Jiu, aniversează 30 de ani de la înfiinţare.
În luna septembrie a anului şcolar 2006-2007, datorită numărului mare de cereri de înscrieri, s-a înfiinţat a 8-a grupă de preşcolari cu program prelungit, grădiniţa funcţionând la capacitate maximă. Tot în luna septembrie a anului şcolar 2006-2007, alternativa educaţională „Step by Step” s-a extins cu încă o grupă. Astfel, în grădiniţă există două grupe care îşi desfăşoară activitatea în alternativa educaţională „Step by Step”.
În anul şcolar 2007 – 2008, în luna octombrie, s-a inaugurat înfiinţarea Centrului Internaţional de Interferenţe Culturale Grădiniţa cu Program Prelungit „MIHAI EMINESCU”, Tg-Jiu, Gorj al Fundaţiei „Paul Polidor”, urmare a unui parteneriat încheiat între cele două instituţii.
În luna iunie 2007, datorită calităţii activităţii profesionale, un cadru didactic a obţinut Distincţia „GHEORGHE LAZĂR’’ CLASA I.
În luna decembrie 2007 a fost lansată revista grădiniţei „Labirintul copilăriei”.
În anul şcolar 2008 – 2009 grădiniţa beneficiază de 16 titulari, dintre care – 10 educatoare au finalizat cursurile universitare, iar 10 educatoare beneficiază de gradaţii de merit.
Anul şcolar 2009 – 2010, după încheierea Protocolului de colaborare în data de 27.07.2009, între Consiliul Local al Municipiului Tg-Jiu şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, a debutat cu înfiinţarea şi funcţionarea Centrului de Resurse pentru Educaţie şi Dezvoltare – C.R.E.D., componentă a Programului pentru Reforma Educaţiei Timpurii – P.R.E.T., iar la sfârşitul acestui an şcolar, 2 educatoare au absolvit cursurile postuniversitare, obţinând dilpoma de master în Consiliere psihologică.
În anul şcolar 2010-2011, conform Deciziei Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj Nr. 685/2010, Grădiniţa cu Program Prelungit „MIHAI EMINESCU”, Tg-Jiu, devine unitate şcolară cu personalitate juridică, având ca structuri Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 10, Tg-Jiu şi Grădiniţa cu Program Normal Nr. 28, Tg-Jiu.
În martie, 2011, Grădiniţa cu Program Prelungit „MIHAI EMINESCU”, Tg-Jiu, a aniversat 35 de ani de la înființare. În aceeaşi lună a anului 2011, grădiniţa beneficiază de finalizarea amenajării unui Cabinet de consiliere şi logopedie, pentru preşcolarii care frecventează unitatea de învăţământ.
În perioada 13 – 14 octombrie 2011, unitatea noastră de învăţământ a fost evaluată de A.R.A.C.I.P. şi a obţinut Atestatul privind nivelul calităţii educaţiei oferite de Grădiniţa cu Program Prelungit ,,MIHAI EMINESCU’’, Tg-Jiu, Gorj, nivelul preşcolar, raportat la indicatorii de performanţă din standardele de referinţă evaluate (standarde de calitate).
Ca urmare a Protocului de colaborare încheiat între Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională ,,Step by Step’’ (Nr. 123 din 21.03.2012) şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (Nr. 34576 din 22.03.2012), parteneriat prin care părţile semnatare sunt de acord cu derularea în România Proiectului educaţional „Un start bun în viaţă”, anul şcolar 2011-2012 este marcat în mod deosebit de selectarea grădiniţei noastre ca unitate pilot în cadrul proiectului menţionat anterior prin încheierea Acordului de colaborare Nr. 645 din 22.05.2012 între Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională ,,Step by Step’’, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Primăria Municipiului Tg-Jiu şi Direcţia de Asistenţă Socială Gorj. Acest proiect a fost finanţat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă, iar beneficiarii proiectului au fost copiii cu vârsta cuprinsă între 2-3 ani, familiile acestora şi comunitatea. Astfel că, începând cu anul şcolar 2012 – 2013, la nivelul unităţii noastre de învăţământ, au fost înfiinţate 2 grupe cu antepreşcolari.
O altă schimbare majoră pentru unitatea noastră de învăţământ a fost faptul că prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tg-Jiu Nr. 29 din 30.01.2012, s-a acordat avizul consultativ pentru constituirea Consorţiului Şcolar „Virgil Madgearu” la nivelul Municipiului Tg-Jiu, format din următoarele unităţi şcolare: Colegiul Comercial ,,Virgil Madgearu’’, Tg-Jiu, Şcoala Generală ,,Ecaterina Teodoroiu’’, Tg-Jiu (Şcoala Generală „Constantin Brâncuşi’’, Tg-Jiu) şi Grădiniţa cu Program Prelungit ,,MIHAI EMINESCU’’, Tg-Jiu.
Începând cu anul şcolar 2012-2013, urmare a Hotărârii Consiliului Local Nr. 476 din 19.12.2011, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 10, Tg-Jiu fuzionează cu Liceul Teologic Tg-Jiu. Tot aceeaşi Hotărâre stabileşte ca Grădiniţa cu Program Normal Nr. 28, Tg-Jiu să fuzioneze cu Grădiniţa cu Program Prelungit „MIHAI EMINESCU”, Tg-Jiu, cele două unităţi de învăţământ aflându-se în aceeaşi clădire, sub acelaşi acoperiş, beneficiind de aceleaşi servicii şi utilităţi (apă, gaze, încălzire centrală, energie electrică – care, având doar o singură contorizare era imposibil de monitorizat separat).
Datorită plecării copiilor la clasa pregătitoare şi în clasa I, anul şcolar şi-a făcut debutul cu 5 grupe de preşcolari pentru programul normal, din 8 grupe.
Având solicitări mari pentru înscrierea copiilor la programul prelungit, am înfiinţat a 9-a grupă de preşcolari. Astfel că, anul şcolar 2012-2013, începe cu 14 grupe de copii care vor fi frecventate de aproximativ 400 de antepreşcolari/preşcolari, atât pentru programul normal cât şi pentru cel prelungit (5 grupe cu program normal şi 9 grupe cu program prelungit din care 2 grupe antepreşcolari şi 7 grupe preşcolari).
Cu ajtorul Administraţiei Locale – Primăria Municipiului Tg-Jiu, a fost reabilitat şi dotat spaţiul necesar funcţionării celei de-a 9-a grupă pentru programul prelungit.
Anul şcolar 2012-2013 a fost marcat şi de constituirea Asociaţiei de părinţi „VIITORUL COPIILOR, PRIORITATEA NOASTRĂ!”, asociaţie înfiinţată cu mari eforturi din partea părinţilor care sunt fondatorii acesteia.
Anul școlar 2013 – 2014 debutează cu un număr de 14 grupe de antepreşcolari/preșcolari (10 grupe cu program prelungit din care 1 grupă de antepreşcolari şi 9 grupe preşcolari şi 4 grupe de preşcolari cu program normal).
Numărul solicitărilor pentru programul normal, este în continuă descreștere, părinții preferând programul prelungit, fapt care a condus la extinderea numărului de grupe cu program prelungit şi restrângerea numărului de grupe cu program normal.
Cu ajutorul Administraţiei Locale – Primăria Municipiului Tg-Jiu, a fost reabilitat şi dotat spaţiul necesar funcţionării celei de-a 10-a grupă pentru programul prelungit.
Profitând de proiectul ,,Un start bun în viaţă’’, am înființat o grupă cu antepreșcolari (solicitările părinților pentru înscriri la această grupă a fost foarte mare).
În anul şcolar 2014-2015, activitatea instructiv-educativă se desfăşoară în 13 săli de grupă (2 grupe cu program normal, 11 grupe cu program prelungit din care 1 grupă antepreşcolari şi 10 grupe preşcolari).
Cu ajutorul Administraţiei Locale – Primăria Tg-Jiu, a fost reabilitat şi dotat spaţiul necesar funcţionării celei de-a 11-a grupă pentru programul prelungit.
Pe parcursul anilor 2010-2015, activitatea managerială, de la nivelul unităţii de învăţământ cât şi cea de la nivelul grupelor din grădiniţă, a jucat un rol important în crearea condiţiilor optime dezvoltării fizice şi intelectuale a preşcolarilor, în adaptarea unităţii de învăţământ la cerinţele de modernizare ale sistemului de educaţie, de formare a viitorului şcolar şi cetăţean.
Personalul grădiniței nu a fost preocupat doar de formarea continuă sau de perfecționarea profesională, ci, acesta s-a implicat cu multă dăruire profesională în amenajarea spațiului educațional al unității de învățământ, în desfășurarea unor programe educative, a unor acțiuni care au crescut permanent calitatea procesului instructiv-educativ și popularitatea grădiniței în comunitatea locală.
Demn de remarcat este faptul că, anual, începând din 1994, unitatea noastră de învăţământ marchează ziua de naştere a marelui nostru poet Mihai Eminescu prin spectacolul omagial „EMINESCIANA”.
Anul şcolar 2015-2016 debutează cu 12 grupe cu program prelungit (1 grupă antepreşcolari şi 11 grupe preşcolari). Şi în acest an şcolar, unitatea de învăţământ funcţionează la capacitate maximă – toate sălile de grupă sunt funcţionale.
Datorită lipsei de solicitări pentru înscrierile la programul normal, pentru a respecta circuitele impuse de legislaţia în vigoare precum şi pentru a evita restrângerea de activitate a unor cadre didactice, pe baza solicitărilor părinţilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj aprobă ca grupa cu program normal să se transforme în grupă cu program prelungit.
Cu ajutorul Administraţiei Locale – Primăria Municipiului Tg-Jiu, a fost reabilitat şi dotat spaţiul necesar funcţionării celei de-a 12-a grupă pentru programul prelungit. În acest an şcolar, grădiniţa funcţionează la capacitate maximă, fiind ocupate toate sălile de grupă.
În martie 2016, grădinița a sărbătorit 40 de ani de existență, fapt care ne-a determinat să marcăm acest eveniment printr-un Program educativ „Trecut-au ani – 1976-2016”. Întreaga activitate a anului școlar 2015-2016 a fost încununată de obținerea a 2 gradații de merit de către două cadre didactice ale grădiniței noastre din 4 cât au fost repartizate învățământului preșcolar și de câștigarea Competiției Olimpiadele Kaufland – TOP HĂRNICUȚI și TOP FRUNTAȘI, beneficiind de o sponsorizare în valoare de 22 000 Euro. Cu sponsorizarea obținută am reușit să îmbunătățim substanțial baza materială a unității de învățământ și a grupelor de preșcolari. Nu trebuie uitat nici faptul că 2 cadre didactice au obținut gradul didactic definitiv, 2 cadre didactice au obținut gradul didactic II, 3 cadre didactice au finalizat cursurile universitare. Tot în acest an școlar, unitatea noastră de învățământ a obținut LOCUL III pe țară în cadrul Programului Național de educație de mediu „Patrula de Reciclare”. De asemenea, trebuie amintit că am reușit să determinăm Primăria să parcheteze ultimele 4 săli de grupă ale grădiniței și să mai facă și alte mici lucrări de reparații care se impuneau. Toate cele 24 de cadre didactice care și-au desfășurat activitatea în anul școlar 2015-2016 sunt titulare ale grădiniței. Catedra rezervată a fost ocupată de un cadru didactic calificat detașat.
Anul școlar 2016-2017 debutează cu 12 grupe cu program prelungit (353 preșcolari înscriși) – 2 grupe antepreșcolari, 3 grupe mici, 3 grupe mijlocii și 4 grupe mari. În perioada 22-23 septembrie 2016, unitatea de învățământ a fost evaluată în vederea atestării nivelului calității serviciilor educaționale de către evaluatori A.R.A.C.I.P. Grădinița cu Program Prelungit „MIHAI EMINESCU”, Tg-Jiu, Gorj a obținut la evaluarea externă calificativul FOARTE BINE la toți indicatorii de performanță.
În anul școlar 2016-2017 am desfășurat Proiectul cu finanțare nerambursabilă ,,Nouă ne pasă”, în valoare de 9000 lei, în cadrul PROGRAMULUI SPAŢII VERZI – Componenta Spaţii Verzi Urbane, având ca scop amenajarea și reabilitarea spațiului verde prin plantări de flori, arbuști și arbori autohtoni a curții grădiniței și reabilitarea cu materiale mediu-protective sau cu materiale naturale a terenului de joacă.