Valori

VALORILE DOMINANTE
Personalul Grădiniţei cu Program Prelungit ,,MIHAI EMINESCU’’, Tg-Jiu, Gorj este caracterizat printr-un ethos profesional înalt. Cadrele didactice se simt implicate stimulativ în procesul educaţional şi totodată au încredere în organizaţie. Se caracterizează printr-un ansamblu de trăsături având ca valori dominante cooperarea, munca în echipă, respectul reciproc, ataşamentul faţă de copii, ataşament faţă de profesie, entuziasm şi dorinţa de afirmare.
Printr-un management participativ s-a reuşit stimularea comunicării între cadrele didactice, între cadrele didactice şi părinţii copiilor care frecventează unitatea de învăţământ ca şi între personalul didactic şi nedidactic şi conducere, încât fiecare membru al colectivităţii să fie un participant activ şi responsabil la viaţa grădiniţei.
Trăsăturile caracteristice dominante a întregului personal al unităţii noastre de învăţământ, sunt:

  • Libertatea de exprimare;
  • Umor şi bună dispoziţie;
  • Creativitate și originalitate;
  • Respectul reciproc;
  • Unitate în idei și acțiune;
  • Loialitate şi dăruire profesională;
  • Încredere în propriile resurse intelectuale, afective, operaționale și instituționale;
  • Nobleţe, prin respectul valorilor reale de tip etic, cultural, civic;
  • Echilibrul emoţional;
  • Competențe de lucru, care să conducă la performanțe individuale și în echipă;
  • Hotărâre şi dinamism;
  • Implicarea activă și responsabilă, în viața comunității;
  • Protejarea și respectarea drepturilor omului și a principiilor echității;
  • Atitudine deschisă către ceilalți, către nou și inovare.

VALORI PROMOVATE
• Profesionalismul – a avea cunoştinţe, abilităţi şi respect faţă de profesia aleasă, cu dorinţa de a fi cel mai bun în domeniul său de activitate.
• Integritatea – a avea puterea interioară de a spune adevărul, de a acţiona onest în gând şi în faptă.
• Cooperarea – a arăta grijă şi compasiune, empatie, prietenie şi generozitate faţă de ceilalţi.
• Respectul – a arăta consideraţie faţă de oameni, faţă de autorităţi, faţă de proprietate şi, nu în ultimul rând, faţă de propria persoană.
• Responsabilitatea – a duce la îndeplinire cu consecvenţă obligaţiile care revin fiecăruia, asumarea răspunderii pentru propriile acţiuni.
• Autodisciplina – a avea control asupra propriilor acţiuni, cuvinte, dorinţe, impulsuri şi a avea un comportament adecvat oricărei situaţii; a da tot ce ai mai bun în orice împrejurare.
• Toleranţa – a accepta multiculturalismul şi diversitatea etnică şi de idei.