ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII…
,,PENTRU TINE…!”
ACTIVITĂŢI CULTURAL – ARTISTICE
COORDONATOR:
PROF. MERCUREAN IOANA OTILIA
În fiecare an, ne este dat să trăim emoţii incomensurabile alături de micuţii care se implică în pregătirea cu multă ,,seriozitate’’ a programele artistice, organizate cu ocazia sărbătorilor de primăvară.
Ziua de 8 Martie este recunoscută pe întreg Mapamondul ca sărbătoarea internaţională a femeii. Luna martie este prima lună a primăverii când toată natura renaşte şi razele soarelui începe să ne mângâie uşor. Pură coincidentă sau nu, în acestă lună se sărbătoreşte pe lângă mărţişor şi ziua femeii, a mamelor. Femeia este cea mai importantă fiinţă din lume, mamă şi iubită, elemente fără de care întregul univers nu ar exista.
Proiectul educativ,, PENTRU TINE…!’’, s-a desfăşurat în perioada 6 – 8 martie 2017 şi a urmărit dezvoltarea sentimentului de dragoste în rândul celor mai mici dintre noi, a copiilor, faţă de fiinţa care le-a dat viaţă, cel mai drag element al orânduirii lumeşti ,,MAMA’’.
Cadrele didactice și-au propus să sărbătorească acest eveniment prin activităţi care să îmbine cât mai armonios utilul cu plăcutul, construind noi produse, utilizând toate formele de activitate: jocul – concurs, învăţarea, munca şi creaţia.
- WORKSHOP-URI
- CARNAVALUL PERSONAJELOR DIN POVEȘTI
- POEZII
- CÂNTECE
- DANSURI TEMATICE,
ETC.[ngg_images source=”galleries” container_ids=”48″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”240″ thumbnail_height=”160″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]