Pagini alese pentru cei mici

Copii au talent
30 ianuarie 2017
Zâmbetul copilăriei
30 ianuarie 2017

PROIECT EDUCAȚIONAL JUDEȚEAN

”PAGINI ALESE…PENTRU CEI MICI”

DOMENIUL CULTURAL – ARTISTIC

COORDONATOR

PROF. TUDORIN GEORGETA GABRIELA

 

Motto :

 „Educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea”

Nelson Mandela 

 

Proiectul  ”Pagini alese…pentru cei mic” prin acţiunile şi activităţile sale, urmăreşte să valorifice potenţialul creativ, specific vârstei preşcolare, în cadrul unui sistem instructiv-educativ bine structurat unde copilul să aibă posibilitatea să-şi formeze personalitatea  prin propria sa experienţă.

Astfel, am planificat acţiuni care să le lărgească preșcolarilor lumea lor spirituală, să le împlinească setea de cunoaştere, să le ofere prilejul de a se emoţiona puternic, de a fi în stare să iscodescă singuri pentru a-şi forma convingeri durabile. Aceste activități contribuie la gândirea şi completarea procesului de învăţare, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor preşcolarilor.

Având un caracter atractiv, preşcolarii participă într-o atmosferă de voie bună şi optimism, cu însufleţire şi dăruire, la astfel de activităţi, lărgindu-și orizontul cultural și completându-și cu noţiuni noi volumul de cunoştinţe însuşite la activităţi. Participarea copiilor la acţiunile organizate în afara grupei şi a grădiniţei constituie, de asemenea, un mijloc de formare a competenţelor.

           Vizitele la bibliotecă vor trezi în sufletele copiilor curiozitatea şi plăcerea de a parcurge paginile cărţlor multiple, variate şi pline de învăţături.

           Spectacolele de teatru vin în completarea celor auzite  din cărţile de poveşti, prin aducerea în faţa copiilor a unor personaje de poveste, care vor întării cunoştinţele acestora.

            Prin  vizita la muzeu  răspundem  interesului deosebit pe care copiii preşcolari îl manifestă pentru conţinutul de fapte şi idei al vechilor civilizatii româneşti în care generaţii actuale de cetăţeni îşi găsesc obârşia, pentru lumea eroilor neamului, cu înaltele lor însuşiri morale de care au dat dovadă.

  Copii vor deveni mai responsabili, mai atenţi, mai pregătiţi pentru viitor. Vor descoperi multe din micile (dar esenţiale) secrete ale vieţii.

   PARTENERI:

  • Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj;
  • Casa Corpului Didactic Gorj;
  • Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”, Tg-Jiu;
  • Muzeul Judeţean “Alexandru Ştefulescu”, Tg-Jiu ;
  • Colegiul Naţional “Spiru Haret”, Tg –Jiu;
  • Liceul Teologic, Tg-Jiu
  • Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi”, Tg-Jiu
  • Grădiniţa cu P. P. “Lumea copiilor”, Tg – Jiu;
  • Şcoala Primară Bulbuceni, Căpreni, Gorj;
  • Liceul Tehnologic Turburea- Şcoala Gimnazială Poiana, Turburea, Gorj
  • Şcoala Gimnazială  Nr. 1 “George Uscătescu”- Grădiniţa cu P. N. “Sfântul Stelian” , Tg. Cărbuneşti, Comitetul Reprezentativ al Părinților.