Bun venit pe site-ul nostru!

De ce noi?

home_toy_num1
Educație pentru toți - oferim servicii de calitate tuturor beneficiarilor direcți, indiferent de statutul social sau starea materială a familiilor din care provin copiii, de religie, de sex sau naționalitate.
home_toy_num2
Educație pentru fiecare- tratare diferențiată (respectarea particularităților de vârstă și individuale ale antepreșcolarilor/preșcolarilor.
home_toy_num3
Educație la standarde - europeneindeplinim toate normele europene privind desfășurarea în condiții optime a activităților specifice.
În funcție de numărul locurilor disponibile, porțile grădiniței noastre sunt deschise tuturor celor care aleg să facem, împreună, pași importanți prin „labirtintul copilăriei” și să contribuim la menținerea zâmbetului pe fața minunii numită COPIL și – ideal ar fi – ca niciodată acesta să nu cunoască gustul amar al lacrimilor

Experienţa şi realizările acumulate până în acest moment la nivelul învăţământului preşcolar românesc, ne-a determinat să trecem la următorul nivel de performanţă: acela al înţeleptului care învaţă să-i servească pe ceilalţi, cu responsabilitate şi demnitate, pentru a scoate la iveală DIAMANTUL care se ascunde în interior.